Un bărbat de 36 de ani, din Adjud, le-a dat de furcă polițiștilor, după ce a vrut să se arunce în fața trenului. Supărat pe viață și băut peste măsură, bărbatul s-a gândit, în plină noapte, să-și pună capăt zilelor. Acesta a mers în partea de nord a stației CF Adjud și a încercat să se arunce în fața trenului. Polițiștii de la Transporturi Feroviare din localitate au încercat minute bune să-l convingă să renunțe la gândurile sinucigașe. După mai multe încercări eșuate, bărbatul a căzut între firele de cale ferată. „La data de 03 iulie, ora 01.50, lucrătorii postului de poliție TF Adjud au fost sesizați despre faptul că pe pasarela pietonală amplasată în partea de nord a stației CF Adjud, o persoană amenință că se aruncă. În urma verificărilor s-a stabilit că acesta se numește Adrian G.. După mai multe încercări, acesta a căzut între firele de cale ferată. Cel în cauză a fost internat la Spitalul de Urgență «Sfântul Pantelimon», Focșani pentru îngrijiri medicale”, a precizat inspectorul Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.