„Succesiunea se acceptă pur şi simplu“

0
804


Astăzi, „Curierul juridic” tratează cazul domnului Popescu L., din Focșani

Domnul Popescu L., din municipiul Focșani, ne-a scris pe adresa redacției și ne-a comunicat faptul că, după decesul părinților săi, nu a făcut succesiunea în termenul de 6 luni. Dumnealui ne în-treabă ce mai poate face acum.
Răspuns : Domnule Popescu L., pentru ca situația juridică a bunurilor persoanei decedate să nu rămână incertă, legea a instituit un termen de 6 luni în care se poate manifesta dreptul de opțiune succesorală. Acest termen este un termen de prescripție, fiind calculat de la data deschiderii moștenirii. Succesiunea poate fi acceptată pur și simplu sau sub beneficiu de inventar. Termenul de prescripție de șase luni începe să curgă de la deschiderea succesiunii, adică de la data morții celui care lasă moștenirea. Dacă succesibilul nu și-a exercitat dreptul de opțiune succesorală în termenul de șase luni, atunci, în pu-terea legii, se stinge dreptul de a accepta moștenirea și, odată cu acest drept, se stinge cu efect retroactiv și titlul de moștenitor. Cu toate acestea, succesiunea se acceptă expres sau tacit. Se consideră acceptare tacită situația când moștenitorul face acte cu privire la bunurile moștenirii, pe care nu le putea face decât în calitatea sa de moștenitor, acte din care rezultă neîndoielnic intenția sa de acceptare a moștenirii. De exemplu, dacă moștenitorul se mută în casa celui decedat acest lucru valorează acceptarea succesiunii. De aceea vă recomandăm să vă adresați unui notar public din localitatea unde au avut ultimul domiciliu părinții dvs. pentru dezbaterea succesiunii acestora.

Așteptăm scrisorile dvs. pe adresele: „Monitorul de Vrancea”, Focșani, str. Bucegi nr. 21 sau redactie@monitorulvn.ro, cu specificația: „Curier juridic”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here