În timp ce alte echipe din Liga I se luptă pentru a juca partide amicale împotriva granzilor din Europa, campioana României își permite să spună nu propunerilor venite din partea unor mari cluburi de pe continent. Președintele vișiniilor a dezvăluit că fosta rivală din Liga Campionilor în sezonul 2008-2009, AS Roma, a dorit să dispute un amical cu CFR. „Cei de la Roma ne-au contactat prin aprilie – mai pentru un meci amical, însă nu am putut să acceptăm, din cauza Supercupei. Åtiam de atunci că e posibil să jucăm Supercupa în 18 iulie, dată care se suprapunea cu posibila partidă cu italienii”, s-a lăudat Mureșan. În acest context, șeful din Gruia nu a scăpat prilejul să-i „înțepe” pe rivalii de la Steaua, care vor disputa un amical cu Real Madrid, în 20 august. „Pentru noi, partidele oficiale sunt mult mai importante. Nu vom juca niciodată meciuri amicale în timpul campionatului, chiar dacă alții o fac”, a spus Iuliu Mureșan, președintele clujenilor.