Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

Bolnavii HIV/SIDA condamnaţi la moarte


Statul i-a condamnat la moarte pe vrâncenii care au avut nefericita șansă să fie diagnosticați cu HIV/SIDA. Roxana Modreanu are 23 de ani, este din Bordești și nu mai primește tratament împotriva bolii de care suferă. Acum, are nevoie de sprijin financiar pentru a-și conti-nua tratamentul. Din cauza lipsei medicamentelor, ea a încetat tratamentul de mai bine de o săptămână și se gândește la ce e mai rău.

Pedeapsa cu moartea este în vigoare în sistemul medical din România, fiind impusă de guvernanți. Pacienții diagnosticați cu HIV mor cu zile din cauza lipsei medicamentelor. În aceste vremuri tulburi, este timpul să arătăm că încă suntem oameni, că suferința celorlalți nu trece neobservată. Victime ale unui sistem me-dical bolnav, pacienții HIV/SIDA primesc cu fiecare zi care trece fără să-și ia medicamentele, câte o condamnare la moarte. În această situație disperată se află Petruța Modreanu, din Bordești, a cărei fiică este infectată cu HIV. În 1989, femeia a suferit o pierdere incomensurabilă prin moartea, la numai 2 ani, a uneia dintre fiicele sale, de asemenea purtătoare a necruțătoarei boli. Din păcate, tragicul scenariu este pe cale să se reia anul acesta. Cealaltă fiică, Roxana, purtătoare a Virusului Imunodeficienței Umane a trebuit să renunțe la tratament deoarece medicii nu au mai avut medicamentele pentru a i le da. „Doctorii mi-au spus că nu au medicamente, că o să aducă, dar eu ce fac până când le aduc? Mi-e frică să nu-mi moară fata. De o săptămână de zile nu mai ia niciun fel de tratament. Nu știu ce să mă fac, mi-e frică și să mai dorm noaptea, stau să o ascult, să văd dacă mai respiră. Așa am pățit și cu cealaltă, am fost și-am luat-o de la morgă, nu vreau să mai trec prin asta”, mărturisește, plângând, Petruța Modreanu. Cei care vor să prelungească viața tinerei de doar 23 de ani o pot ajuta, prin donarea unei sume de bani necesare continuării tratamentului în contul deschis la BCR pe numele Modreanu Petruța, RO60RNCB0267071221350001. În prezent, situația este dramatică pentru cei aproximativ 100 de pacienți seropozitivi din Vrancea, înscriși în programul dedicat acestora. Bolnavii așteaptă o minune pentru a face rost de medicamentele care să-i mențină în viață. Medicamentele care controlează boala nu ajung pentru toți și, pentru că nu își permit să și le cumpere singuri, mulți dintre ei se vor afla în imposibilitatea de a continua tratamentul. „Medicamentele destinate programului HIV/SIDA nu sunt suficiente pentru pacienții înscriși. Ele vin într-o cantitate mult mai mică decât ar fi necesar, așa că mulți pacienți sunt nevoiți să apeleze la Institutul Dr. Matei Balș din București, care ne mai poate ajuta din când în când. Este o situație foarte dificilă, pentru că cei care nu obțin medicamente prin acest program sunt nevoiți să întrerupă programul. Pacienții nu își pot permite achiziționarea acestor medicamente, pentru că sunt foarte scumpe”, declară Alina Pelin, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani. În schimb, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică nu a putut preciza ce se întâmplă cu tratamentele bolnavilor HIV/ SIDA. De altfel, situația este la fel de gravă în mai multe județe din țară. Cele 8.500 de persoane care se află în evidența activă HIV/SIDA, dintre care mai mult de 200 sunt copii cu vârste cuprinse între 0 și 14 ani, speră ca situația să se reglementeze și să primească medicamentele vitale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?