Cele trei farmacii din Panciu încă nu eliberează medicamente compensate. Reprezentanții acestora au spus că, până ieri, la prânz, instituțiile nu intraseră în posesia listelor cu noile prețuri. Totodată, farmaciile trebuie să opereze și modificările apărute ca urmare a majorării, de la 1 iulie, a taxei pe valoarea adăugată. În aceste condiții, pacienții cărora medicii de familie le-au eliberat rețete compensate vor trebui să mai aștepte cel puțin până luni, când s-ar putea relua eliberarea medicamentelor în regim compensat. La Panciu, farmaciile nu mai eliberează medicamente compensate și gratuite de aproape două săptămâni, din cauza epuizării fondurilor.