O societate comercială din județ a fost amendată cu 10 mii de lei de comisarii Gărzii de Mediu pentru că nu deținea spațiu de colectare a uleiurilor uzate de motor și transport și nu a asigurat colectarea cu titlu gratuit a acestora. Angajații instituției au efectuat, în perioada 21-25 iunie, 17 controale planificate la agenți economici pentru verificarea măsurilor impuse în actele de reglementare privind protecția mediului. De asemenea au fost efectuate și 15 controale neplanificate în urma sesizărilor persoanelor fizice și autosesizării Gărzii de Mediu. Tot la controalele neplanificate s-au situat și cele tematice privind salubrizarea localităților, a căilor de comunicare și a cursurilor de apă. Un localnic din Tâmboiești a fost surprins în timp ce abandona deșeuri în locuri nepermise și a fost sancționat cu amendă în valoare de 2.000 de lei. Totodată, un operator economic a fost sancționat cu 3.000 de lei pentru că nu deținea evidența gestiunii deșeurilor conform legilor în vigoare. Nu în ultimul rând, alt comerciant a primit o amendă de 2.000 de lei pentru că nu a transmis declarațiile la fondul pentru mediu, potrivit unui comunicat de presă al instituției.