Ediția: Miercuri 25 Decembrie 2024. Nr 6785 - Crăciun fericit!
Ediția: Miercuri 25 Decembrie 2024. Nr 6785 - Crăciun fericit!

Noile microbuze şcolare sub semnul întrebării


Reprezentanții Inspectoratului Åžcolar Județean (ISJ) au solicitat Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului 36 de microbuze școlare, care ar urma să deservească elevii din comunele în care școlile au fost comasate. Sute de elevi aflați în satele îndepărtate ale județului ar avea mare nevoie de aceste microbuze pentru a putea ajunge la timp la cursuri, dar mai ales în siguranță. Potrivit oficialilor ISJ, odată cu comasarea unităților de învățământ începând cu anul școlar 2010 – 2011, primarii și directorii de școli au solicitat 36 de microbuze școlare. Oamenii au adresat solicitări din timp, în speranța că se va putea organiza cât mai urgent licitație în vederea achiziționării microbuzelor, înainte de începerea noului an școlar. Åžefii din învățământul vrâncean au însă rezerve mari că aceste mijloace de transport, atât de necesare copiilor, vor putea fi puse la dispoziție în timp util. „Solicitarea a fost făcută cu ceva timp în urmă, însă, deocamdată, nu am primit niciun răspuns. Sperăm ca până la începerea anului școlar să se facă licitația, iar elevii să se poată bucura de microbuze. Dacă s-ar aproba acest număr, nu ar mai fi probleme în județ cu transportul elevilor de la școală la domiciliu și invers”, a declarat Stan Rogoz inspector școlar general adjunct. Printre unitățile de învățământ care au mare nevoie de microbuze se numără Åžcoala din Cârligele, Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” din Odobești, Åžcoala cu clasele I-VIII Vidra, Åžcoala de Arte și Meserii Vintileasca, dar mai sunt și altele. Cifrele oficiale arată că până în momentul de față, 50 de microbuze școlare sunt puse la dispoziția elevilor care învață la școli aflate la kilometri distanță de localitatea de domiciliu. În realitate însă, există în continuare elevi din satele de munte ale județului care merg la școală pe jos, fie că afară e ger de crapă pietrele, fie că e o căldură de te topești pe picioare. Plus că mulți dintre ei sunt nevoiți să meargă prin păduri ore  întregi, numai pentru a învăța carte. Autoritățile locale au obligația de a asigura salariile șoferilor microbuzelor școlare, dar și combustibilul pentru aceste mijloace de transport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?