Un tânăr din Focșani s-a calificat în finala competiției muzicale „Mamaia copiilor”, festival care se va desfășura în perioada 14-17 iulie în stațiunea Mamaia. Tânărul Dragoș-Mihai Paraschiv a participat la preselecție la grupa a IV-a de vârstă, respectiv 14 – 17 ani, din cadrul Secțiunii de Interpretare a Festivalului Național și s-a calificat pe primul loc. În finala competiției, ce se află la ediția a X-a, el va interpreta melodia „Eu te voi iubi”, a compozitorului Marius Å¢eicu. Băiatul din Focșani va lupta, în ultimul act al concursului, alături de alți 14 tineri din țară și unul din Republica Moldova. Tânărul are studii de specialitate și speră ca acestea să-l ajute să se impună la competiția de la malul mării. „Am început să studiez pianul de la 6-7 ani, timp de trei ani. Am absolvit Åcoala de Arte și Meserii, secția orgă-acordeon, ulterior continuând studiile la Liceul de Muzică din Focșani. În paralel, am făcut lecții de canto, un an și jumătate, sub îndrumarea doamnei profesor Aurelia Vaida. La festivalul «Mamaia Copiilor» voi participa la categoria de vârstă 17 ani, cu melodia «Eu te voi iubi» a lui Marius Å¢eicu”, susține Dragoș Paraschiv.
Pe termen scurt, Dragoș intenționează să participe la cât mai multe concursuri. După ce, recent, a câștigat trofeul Trixie din Albena, Bulgaria, el va participa, în perioada 29 iulie-1 august, la „Cerbul copiilor”, cu melodia „De dragul tău”, unde speră, de asemenea, să se impună. Planurile sale de viitor includ studierea muzicii la Conservator, dar și o carieră în domeniu.