Bolnavii, lăsaţi fără medicamente compensate

0
381


Mai multe farmacii din Focșani nu mai eliberează medicamente compensate și gratuite, iar în această situație bolnavii sunt nevoiți să suporte din propriile buzunare costurile rețetelor pe care trebuie să le cumpere. Unele farmacii nu se mai aprovizionează cu medicamente pentru că nu au bani, altele pur și simplu nu vor să mai dea medicamente compensate din cauza datoriilor pe care le au către furnizori. Această situație îi afectează cel mai tare pe cei a căror viață depinde de pastile. Reprezentanții Colegiului Farmaciștilor spun că singura soluție este ca farmaciile să acorde în conti-nuare medicamente compensate, în speranța că reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate le vor deconta într-un viitor, sper ei apropiat. Aceștia mai spun că au fost anunțați de reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate cu privire la faptul că bugetul aferent lunii iunie s-a epuizat. În aceste condiții, cele mai mari pro-bleme le vor avea persoanele care suferă de boli cronice și acute, pentru că nu vor mai avea cu ce să se trateze. Potrivit reprezentanților Colegiului Farmaciștilor, în aceste condiții, farmaciile riscă să elibereze medicamente compensate în această lună, iar Casa de Asigurări de Sănătate să înregistreze doar rețetele eliberate până la epuizarea plafonului bugetar. Diferența ar urma să fie raportată pentru luna viitoare.
De asemenea, de la 1 iulie, pacienții vor plăti cu până la 10% mai mult pentru medicamente, odată cu schimbarea sistemului de compensare a acestora. 
Pacienții care vor dori să-și păstreze aceeași schemă terapeutică și după 1 iulie, când va intra în vigoare noul sistem de compensare a medicamentelor, ar putea plăti cu până la 10% mai mult, dar tot de atunci vor exista de trei ori mai multe produse ieftine, a anunțat directorul executiv al CNAS. „Lista finală privind medicamentele compensate și gratuite după noul sistem va fi anunțată săptămâna viitoare. Până atunci, experții CNAS fac ultimele revizuiri”, a anunțat directorul executiv al CNAS, Dorin Ionescu. În opinia lui, vor fi de trei ori mai multe medicamente ieftine pentru bolnavi, iar accesul acestora la terapii va fi mai mare.
De asemenea, între 15-20% din populație primește medicamente scumpe și probabil acești pacienți vor plăti mai mult dacă vor dori să-și păstreze schemele terapeutice de până acum, potrivit lui Ionescu. Acesta a mai arătat că un sfert din totalul celor 4.000 de medicamente de pe listele A și B se va ieftini, iar pentru restul de 3.000, pacientul ar putea plăti mai mult cu 10 – 12% față de cât plătește în prezent, raportat la sistemul de compensare. Explicațiile directorului executiv nu au fost însă pe placul ARPIM, care a insistat pe menținerea actualului sistem de compensare și extinderea lui și către programele naționale. „O astfel de metodă ar aduce economii de aproximativ 400.000.000 lei în 2010, iar în anii următori, suma s-ar dubla”, a afirmat directorul ARPIM, Dan Zaharescu.
Anterior, producătorii de medicamente generice au avertizat că 60% dintre aceste medicamente sunt cumpărate de pacienți cu bani din buzunar, iar constrângerile financiare vor agrava situația, ei atrăgând atenția asupra slabei finanțări și a suprareglementărilor care au blocat dreptul la o medicație adecvată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here