Flagrant pentru trafic de influenţă

0
196


Bărbatul din Galați acuzat că ar fi solicitat bani de la o focșăneancă pentru a interveni ca fiul acesteia să treacă de proba practică la examenul pentru obținerea permisului de conducere, a fost trimis în judecată. Ionel S. a fost prins în flagrant în timp ce primea suma de 430 de lei. Cea care l-a dat pe mâna polițiștilor este Elena N., femeia căreia îi făcuse promisiunile. Denunțul a fost înre-gistrat pe 3 iunie. Din cercetări a reieșit faptul că în data de 25 mai, Ionel S. a pretins de la Elena N. 300 de euro pentru a-i facilita fiului acesteia promovarea examenului auto. Femeia ar fi intrat în contact cu gălățeanul, care locuiește fără forme legale în Focșani, la îndemnul unei femei de la un birou de copiat acte, care va fi citată ca martor în proces. Denunțătoarea a crezut că bărbatul o poate ajuta în rezolvarea problemei și că ar avea influență pe lângă polițiștii din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Vrancea. În data de 26 mai, Elena N. i-a dat învinuitului 800 de lei, dife-rența urmând să-i fie înmânată după examen. Cu toate acestea, fiul denunțătoarei a picat examenul. Ionel a spus că va pune „o pilă” pentru următorul examen, cu condiția ca femeia să-i aducă diferența de bani. Între timp denunțul a fost formulat și în data de 8 iunie a fost organizat flagrantul. Ionel S. a fost prins în timp ce lua banii de la femeie. Omul și-a recunoscut fapta și față de acesta oamenii legii au luat măsura de a nu părăsi localitatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here