Elevii vor merge din nou în practică agricolă. E drept, condițiile vor fi diferite. Din toamnă, toți elevii din clasa întâi până în clasa a VIII-a vor merge în excursii la ferme, dar și în stațiuni de cercetare pentru a învăța cum să culeagă fructe și legume. Înainte de 1989 toți elevii, începând de la clasa a V-a și până la liceu, făceau ceea ce se numea atunci Practică agricolă. La începutul anului școlar, pentru perioade de timp cuprinse între două săptămâni și o lună, elevii mergeau la recoltat porumb, sfeclă sau cules de struguri. Din această toamnă, copiii vor face din nou cunoștință cu munca la țară. Un milion o sută de mii de elevi, din clasele 1 – 8 vor merge cu profesorii la ferme pentru a învăța cum se culeg legumele și fructele. „Să vadă cum se produc fructele, să îi învețe care sunt avantajele unei diete sănătoase. Aceste măsuri adiacente sunt prevăzute expres în acest program european și de re-gulamentul care finanțează”, a declarat Mihail Dumitriu, ministrul Agriculturii. Un exemplu despre cum se muncește la țară a dat chiar premierul, care a făcut demonstrații despre cum se dă la coasă. Ministrul Agriculturii spune că surpriza pe care o pregătește din toamnă elevilor face parte din programul „Fructele în școli”. „Noi am optat pentru activitatea practică, vizitarea unor ferme, vizionarea unor filme, spoturi și astfel copii din mediul urban care nu au contact cu agricultura să vadă cum se produc fructele”, explică Mihail Dumitriu, ministrul Agriculturii. Pentru acest proiect, Uniunea Europeană oferă României 9 milioane de euro.