O fetiță de un an și opt luni a murit la spital, sâmbătă noapte, după ce în aceeași după-amiază a căzut de la etajul II al unui bloc din municipiul Focșani. Fetița, al cărui tată este de naționalitate germană, a fost lăsată în grija bunicilor, părinții fiind plecați în străinătate. Sâmbătă, copila a fost luată de mătușa ei, la locuința acesteia, pentru a avea grijă de ea.
Femeia, de 59 de ani, se juca cu fetița în apropierea geamului de la bucătărie. Într-un moment de neatenție al femeii, copila s-a smuncit din mâinile acesteia și a căzut pe geam. Deși geamul avea montată o plasă de țânțari, în momentul în care s-a smuncit, copila a reușit să rupă plasa și a căzut în gol. În primă fază, fetița a căzut pe o prelată din dreptul geamului unui apartament situat la parterul blocului. Din păcate, de pe prelată a căzut pe placa de beton de la nivelul solului. Fetița a căzut de la o înălțime de aproximativ 7,6 metri.
Imediat după incident, fetița a fost urcată într-un taxi și dusă la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale de specialitate. Pentru că starea ei de sănătate era gravă, medicii de la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani au decis să o trimită de urgență la București. Ajunsă la Spitalul de Neurochirurgie „Bagdasar Arseni” din capitală, fetița a murit în jurul orei 22.30. Polițiștii focșăneni au început deja o anchetă, pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc tragedia și în funcție de rezultate vor lua măsurile care se impun. „Imediat după incident, echipa operativă s-a deplasat la fața locului pentru a face cercetări și pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs nefericitul eveniment. Au fost audiați atât șoferul de pe taxi care a dus victima la spital, cât și mătușa și ceilalți martori. Continuăm cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și pentru stabilirea gradului de vinovăție. În funcție de rezultate, se vor lua măsurile care se impun”, a precizat comisarul Gicu Avasiloaie, șeful Poliției municipiului Focșani.
Vecinii femeii de 59 de ani spun că nici nu știau că în locuința acesteia se află un copil. Ei au declarat că au auzit o bubuitură, iar când au ieșit să vadă ce s-a întâmplat, au văzut-o pe copilă căzută de ciment. Tot vecinii au mai spus că imediat după incident, mătușa a ieșit repede afară și a luat-o pe copilă în casă, iar după aceea a chemat ambulanța. Sâmbătă seara, oamenii legii au luat declarații de la mai mulți martori.
În ultima perioadă, numărul copiilor care au de suferit din cauza neglijenței adulților a crescut. În urmă cu aproximativ o săptămână, un alt copil a ajuns la București, după ce a fost tăiat pe față cu un flex. Åi în acest caz a fost vorba tot de neglijența adulților.