Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

Vacanţă petrecută la bibliotecă


Secția pentru Copii și Tineret din cadrul Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu” deschide, începând de la 1 iulie, cea de-a II-a ediție a programului „Bibliovacanța”. Toți copiii care vor să își petreacă vacanța de vară într-un mod plăcut și destins, alături de cărțile îndrăgite, sunt așteptați să se înscrie la cluburile gratuite ce sunt oferite de bibliotecari. Zilnic, din data de 1 iulie, între orele 13.00 – 15.00, în compania prietenilor bibliotecari, copiii vor avea parte de numeroase activități distractive, vor lectura și își vor face noi prieteni într-o atmosferă plăcută. În fiecare zi de luni, „Clubul de lectură” va călători cu toți cei care iubesc poveștile, în lumea basmelor fermecate, sau va ușura tema de vacanță a micilor elevi ascultând poveștile din bibliografia școlară. Pentru cei mai mari, bibliotecarii Secției pentru Copii și Tineret ai Bibliotecii Județene au pregătit audiții din lectura școlară ce vor fi împletite cu lectura. Marți, „Clubul de desen” va aduce vacanței mari culoare și destindere pentru cei care doresc să exerseze această artă în vreme ce în zilele de miercuri, copiii vor învăța din tainele artei fotografiei. Joi e ziua din săptămână când cei care doresc să exploreze lumea noilor tehnologii informaționale o vor putea face prin jocuri educative, inițiere în utilizarea calculatorului și a internetului în cadrul „Clubului internauților”. Vinerea va fi ziua cînd copiii vor renunța la lectură și activitățile de învățare din diferite domenii și vor avea posibilitatea să se joace în spațioasa grădină a Secției pentru Copii. Până pe  31 august, Secția pentru Copii și Tineret va pregăti zilnic vizionări de filme și desene animate, jocuri de echipă precum șah, rummy sau scrable, și vor avea loc concursuri surpriză. „Bibliotecarii vă așteaptă să vă înscrieți la cluburile de vacanță ale Secției pentru Copii și Tineret și, împreună, să facem vacanța mare cea mai frumoasă perioadă din viața tuturor! Lansăm o provocare și pentru tinerii sau elevii doritori de voluntariat, ce își pot petrece vacanța mare alături de noi în încercarea de a explora noi atitudini și noi oportunități!”,  a precizat Margareta Tătăruș, coordonatorul Secției pentru Copii și Tineret a Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu”. Înscrierile la club se pot face la sediul din str. Nicolae Titulescu, nr. 12 sau la numărul de telefon 0237 / 626646. Programul bibliotecarilor de la Secția pentru Copii și Tineret este de luni până vineri, de la ora 8.30 la ora 20.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?