Medicamente mai scumpe de la 1 iulie

0
207


Pacienții care vor dori să-și păstreze aceeași schemă terapeutică și după 1 iulie, când va intra în vigoare noul sistem de compensare a medicamentelor, ar putea plăti cu până la 10% mai mult, dar tot de atunci vor exista de trei ori mai multe produse ieftine, a anunțat directorul executiv al CNAS. Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a organizat, vineri, a doua rundă de dezbateri privind modificarea sistemului de referință pentru medicamentele compensate, începând cu 1 iulie.
Dezbaterile au fost și de această dată furtunoase, întrucât afirmațiile conducerii CNAS, potrivit cărora acest mod de schimbare a sistemului de compensare va fi în beneficiul pacienților a fost combătut de către reprezentanții producătorilor și distribuitorilor de medicamente, dar mai ales de către cei ai asociațiilor de pacienți.
„Lista finală privind medicamentele compensate și gratuite după noul sistem va fi anunțată săptămâna viitoare. Până atunci, experții CNAS fac ultimele revizuiri”, a anunțat directorul executiv al CNAS, Dorin Ionescu.
În opinia lui, vor fi de trei ori mai multe medicamente ieftine, pentru bolnavi, iar accesul acestora la terapii va fi mai mare.
„Vom avea cel puțin de trei ori mai multe medicamente ieftine decât până acum, iar cine va dori să păstreze actuala schemă de tratament va plăti cu până la 10% mai mult. Listele A și B care vizează medicamentele compensate rămân în formatul de până acum, la care va fi aplicată noua formulă de calcul. Se va trece pe alte terapii, cu eficiență mai mare, iar accentul va fi pus pe medicamentele gene-rice, așa cum se întâmplă în toată Uniunea Europeană. 70% dintre pacienți iau medicamente generice, jumătate din ei vor plăti mai puțin după 1 iulie”, a mai spus directorul executiv.
De asemenea, între 15-20% din populație primește medicamente scumpe și probabil acești pacienți vor plăti mai mult dacă vor dori să-și păstreze schemele terapeutice de până acum, potrivit lui Ionescu.
Acesta a mai arătat că un sfert din totalul celor 4.000 de medicamente de pe listele A și B se vor ieftini, iar pentru restul de 3.000, pacientul ar putea plăti mai mult cu 10 – 12% față de cât plătește în prezent, raportat la sistemul de compensare.

Producătorii de medicamente contestă noul sistem de compensare

Explicațiile directorului executiv nu au fost însă pe placul Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), care a insistat pe menținerea actualului sistem de compensare și extinderea lui și către programele naționale. „O astfel de metodă ar aduce economii de aproximativ 400.000.000 lei în 2010, iar în anii următori, suma    s-ar dubla”, a afirmat directorul ARPIM, Dan Zaharescu. Președintele Asociației COPAC a părăsit sala nemulțumit de faptul că și de această dată conducerea CNAS rămâne pe poziție, neacceptând propunerile ve-nite din partea pacienților, a organizațiilor profesionale și a producătorilor și distribuitorilor de medicamente. În urmă cu două zile, producătorii de medicamente generice au avertizat că 60% dintre aceste medicamente sunt cumpărate de pacienți cu bani din buzunar, iar constrângerile financiare vor agrava situația, ei atrăgând atenția asupra slabei finanțări și a suprareglementărilor care au blocat dreptul la o medicație adecvată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here