Președintele Autorității Naționale pentru Tineret și Sport, Doina Melinte, a declarat că premierile sportivilor români care au obținut rezultate notabile în competițiile internaționale vor scădea cu până la 25 la sută. „Este o perioadă extrem de grea pentru toată lumea și va trebui să avem în vedere și acest aspect al premierilor. Dar sumele cuvenite sportivilor cu rezultate bune în competițiile internaționale nu vor scădea cu 25 la sută, ci cu sume de până la 25 la sută din va-loarea premiilor oferite până acum. Modificări mai drastice la acest nivel vor avea loc în cadrul sporturilor neolimpice, pentru că, de-a lungul timpului, au fost neconcordanțe la nivel financiar, în privința recompenselor. S-au luat mai mulți bani la diverse competiții de arte marțiale, de exemplu un Campionat Mondial cu șapte echipe, față de un sport olimpic, tot la un Campionat Mondial, la care participau sute de sportivi”, a spus Melinte.