Clubul AS Monaco a anunțat într-un comunicat postat pe site-ul oficial, că atacantul român Daniel Niculae, liber de contract după ce i-a expirat înțelegerea cu AJ Auxerre, a parafat un contract pe trei sezoane cu gruparea din Principat, după ce a trecut cu bine de vizita medicală. „Internaționalul român Daniel Niculae, în vârstă de 27 de ani, liber de contract, a semnat un acord pe trei sezoane cu AS Monaco, după ce a trecut cu bine de vizita medicală efectuată”, se precizează în comunicatul clubului din Ligue 1.
Daniel Niculae a evoluat în ultimele patru sezoane la formația AJ Auxerre, dar la finalul campionatului nu și-a prelungit înțelegerea cu echipa pregătită de Jean Fernandez.