FCM Adjud, campioana Ligii a patra din Vrancea a avut o evoluție penibilă la partida de baraj pentru promovarea în eșalonul al treilea al fotbalului românesc și a cedat la scor, 6-2 (3-1) în partida de baraj disputată împotriva celor de la AS Stoicescu Buzău, întâlnirea disputându-se marți seara pe Stadionul „Åtefan Vrăbioru” din Ianca (Brăila). Dacă în partidele campionatului județean din Vrancea au lăsat o impresie bună, la jocul de baraj adjudenii au fost de nerecunoscut, au greșit foarte mult și au dat senzația că nu vor să câștige acest joc. O evoluție jalnică a avut și defensiva adjudeană, care s-a întrecut în gafe la primele trei reușite ale buzoienilor. Cristea (12) a dejucat pasul la ofsaid al adjudenilor și a înscris cu un șut plasat, fiind singurul în mijlocul careului adjudean. Buzoienii și-au dublat avantajul după o nouă gafă a apărării vrâncene, iar Capotă a marcat un șut care a lovit și bara (22). Golul trei al buzoienilor a fost înscris de Cojocaru (36), acesta reluând din interiorul careului, pe sub portarul Atomei. FCM Adjud s-a apropiat de puține ori de poarta adversarei, dar Radu (28) nu a găsit spațiul porții. Cu șapte minute înainte de finalul primei reprize, adjudenii au redus totuși din handicap prin Tăbăcaru, atacantul adjudenilor punctând cu lovitură de cap, după o fază lucrată de același Radu (37). Tăbăcaru a mai înscris o dată, dar reușita sa a fost anulată pentru o poziție de ofsaid semnalizată de asistent (42). Repriza a doua a conti-nuat în aceeași notă, cu buzoienii în atac și cu adjudenii preocupați mai mult să-i ajute pe adversari să ajungă cât mai aproape de propriul careu. Chijer a marcat cu o lovitură de cap din careul mic (55), iar adjudenii au redus din diferență prin Åtefan, șutul acestuia dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri oprindu-se în poarta adversarei (62). Până la final, pe teren a fost o singură echipă, cea a Buzăului care a mai marcat de două ori prin Chijer (79) și Capotă (83) și a reușit promovarea în Liga a treia, în fața echipei Adjudului care a părut depășită de joc. FCM Adjud a jucat cu: Atomei – Ionescu, Baban, Crăiescu, Munteanu – Trăistaru, Dascălu, Croitoru – Radu, Paiu, Tăbăcaru. Au mai jucat: Răducan, Åtefan și Alexe. AS Stoinescu s-a bazat pe: Dragomir – Chijer, Constantinescu (67 Neacșu), Purluca, Filipoiu (69 Fotea) – Bobocel, Capotă, Lupașcu, Cramer – Cojocaru, Cristea. Într-o altă partidă, care a contat pentru promovarea în Liga a treia la fotbal și disputată pe terenul Municipal din Adjud, reprezentanta județului Brăila, Recolta Tufești, s-a impus cu scorul de 2-1 (2-0) în fața campioanei județene din Vaslui, Avântul Rîsești.