Mii de oameni au protestat în fața Parlamentului față de reducerea salariilor și pensiilor, înaintea votului parlamentarilor asupra moțiunii de cenzură a cărei adoptare ar duce la căderea Guvernului. Polițiștii rutieri au închis traficul și pe un sens al Căii 13 Septembrie. Protestatarii au dat foc la manechinele cu numele membrilor Cabinetului Boc, ale președintelui Băsescu și președintelui Camerei Deputaților, pe care le-au purtat înfipte în țepe negre, primele manechine distruse fiind cele ale premierului, șefului statului și Robertei Anastase.
Protestatarii au purtat pelerine și coifuri roșii, au avut fețele acoperite cu eșarfe roșii și cu ochelari de soare, ținuta lor amintind de cea a Ku Klux Klan-ului. Aceștia au strigat „Locul lui Băsescu, lângă Ceaușescu”. Protestatarii din zona Izvor au scris pe stradă mesaje împotriva guvernanților. Mai multe persoane care protestează la intrarea spre Camera Deputaților de la Izvor au scris pe stradă, cu vopsea, mesaje împotriva guvernanților, cărora le transmit că nu îi conduc și nu îi reprezintă și că „ignoranța educă prostia”.
Alte sute de sindicaliști au venit la Parcul Izvor, oamenii huiduind în timpul discursului lui Boc. Sindicaliștii aflați în Parcul Izvor s-au adunat în jurul celor două monitoare mari amplasate în zonă pentru a urmări discursul din Parlament al premierului Emil Boc, oamenii huiduind și strigând „Hoții”, în zona respectivă venind sute de persoane de la Instititutul Național de Statistică. Ei au umbrele și pancarte pe care sunt scrise mesaje împotriva Guvernului și a măsurilor de reducere a pensiilor și a salariilor.
Dintre cele câteva sute de persoane, marea parte sunt pensionari din Teleorman, de la CNSLR-Frăția Teleorman, de la Federația „Spiru Haret”, de la FSLI și CNS Meridian.
În lanțul uman s-au adunat deja sindicaliști din diferite federații, fiind prezenți funcționari publici, cadre medicale, cadre didactice, angajați de la Poșta Română. Oamenii sunt veniți din toate județele țării, ei având pancarte pe care sunt scrie numele sindicatului pe care îl reprezintă și zona în care activează. Protestatarii au purtat bannere pe care scria „Jos dictatorul, jos Guvernul”, „Opriți genocidul”, „Dacă nu votați cu noi, sunteti egali cu un gunoi”, „Demisia” și au strigat „Jos Guvernul Boc” și „Rușine să vă fie”.