Un tren reconstituie drumul primului convoi spre Auschwitz

0
188


Pe 14 iunie 1940, un tren plin cu prizonieri politici polonezi se îndrepta încet spre o veche cazarmă din sudul Poloniei ocupate: era primul convoi spre Auschwitz, unde urmau să fie exterminați 1,1 milioane de oameni, dintre care un milion de evrei. Erau 728 oameni, scoși din închisoarea din Tarnow și împinși, pe o căldură sufocantă, în vagoane cu ferestrele închise, spre o destinație necunoscută. Cei mai bătrâni au recunoscut pe drum numele german al orașului Oswiecim pe o placă ce anunța ‘Auschwitz’ în litere gotice. După 70 de ani, la inițiativa Asociației Familiilor de la Auschwitz, un tren parcurge, în mod simbolic, cei 140 km, urmând ca luni să fie adus un omagiu ‘tuturor victimelor lagărelor de concentrare naziste’. La ceremonie vor fi prezenți câțiva supraviețuitori din acest prim convoi. Ca și atunci, convoiul se va opri în gara din Cracovia. Acolo, oamenii, dintre care mulți încercaseră să se alăture, prin Slovacia și Ungaria, armatei poloneze din Franța, au aflat de intrarea trupelor germane în Paris. ‘A fost ca și cum ne-ar fi fugit pământul de sub picioare. Aveam ca punct de sosire Franța, armata poloneză, și iată că Parisul era ocupat și Franța se preda’, a povestit AFP unul dintre ei, Kazimierz Albin, care avea atunci 17 ani. Acești mii de tineri și bărbați care încercau, ca și el, după invadarea Poloniei de către Germania, în septembrie 1939, să treacă granița, erau numiți de nemți ‘turiști’. Cei 728 vor avea tatuate pe braț numere de la 31 la 758, pentru că în lagăr erau deja 30 de deți-nuți de drept comun germani, care urmau să fie gardieni. Printre primii prizonieri se aflau foști luptători din 1939, membri ai organizațiilor clandestine de rezistență, liceeni și studenți, unii dintre ei fiind evrei. A doua zi a început o perioadă de carantină, în cursul căreia au fost bătuți, torturați, supuși la cazne fizice de nedescris. Cel puțin 227 dintre ei au murit la Auschwitz și 300 au supraviețuit războiului. Au urmat alte convoaie și unul dintre ele a adus un prizonier deosebit, luptătorul în rezistență Witold Pilecki, care a făcut totul pentru a fi trimis la Auschwitz, pentru a pune pe picioare o rețea de rezistență, și care a informat lumea timp de doi ani și jumătate de ceea ce se întâmpla în lagăr. Până în primăvara anului 1942, lagărul de la Auschwitz a fost ocupat în majoritate de prizonieri polonezi neevrei. La Auschwitz și-au găsit moartea un milion de evrei, ca și între 70 000 și        75 000 de polonezi neevrei, 21 000 de țigani, 15 000 de prizonieri de război sovietici și 10 000 –       15 000 alți prizonieri, printre care luptători în rezistență, potrivit datelor existente în muzeul din lagăr.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here