Finanțatorul Stelei, Gigi Becali nu se potolește. Deși se părea că se va mai liniști, europarlamentarul a recidivat și a început un nou atac la Ministerul Apărării Naționale. Finanțatorul Stelei a acuzat Ministerul Apărării Naționale de rea credință, datorită faptului că a investit în baza sportivă și acum i se cere să plătească impozit. De asemenea, Becali a precizat că brandul Steaua îi aparține, urmând să dea în judecată CSA Steaua. „Eu cheltui milioane, plătesc datoriile și tot mie îmi dau în cap. Să vedem ce zice justiția. Să vedem dacă au acte de proprietate pe terenul de-acolo. Nu mai pot să duc. Brandul Steaua e al meu. Cer instanței să se scadă chiria din datoria pe care am plătit-o. Nu plec din Ghencea, am bunuri de 7-8 de milioane de euro. Eu nu sunt chiriaș acolo, stau să-mi protejez investiția. Cum să dau impozit pe stadion dacă joc 4 ore de lună, 48 de ore pe an. Cum să-mi ceri banii pe impozit, decât dacă ești nebun la cap?”, a spus Becali la o televiziune centrală.