Traficanţii de droguri în faţa judecătorului

0
1405


Tinerii prinși în flagrant vânzând hașis unui polițist sub acoperire, au ajuns în fața instanței cu propunere de arestare preventivă. Gruparea este una extinsă, în fața judecătorului ajungând și alte persoane. Este al doilea flagrant al procurorilor DIICOT Vrancea în numai o săptămână.

Cinci tineri au ajuns în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă, în urma flagrantului organizat de procurorii DIICOT împreună cu polițiștii de la Crimă Organizată. Gruparea infracțională din care făceau parte se pare că era specializată în traficul și consumul ilicit de droguri. Anchetatorii spun că  rețeaua este una mai extinsă. La se-diul Biroului Teritorial DIICOT au ajuns, în total, opt tineri. Trei dintre ei, Emilian Cojocea, Mircea B., și George F. au fost prinși, joi, în flagrant, în timp ce încercau să vândă 100 de grame de canabis. De asemenea, la locuințele altor patru, respectiv Valentin Dana, de 21 de ani, Diana Stoica, de 21 de ani, Robert Leca, de 20 de ani și Remus Tănase de 22 de ani, anchetatorii au făcut percheziții și au găsit resturi de țigară cu conținut stupefiant. Flagrantul a fost organizat în parcul din apropierea Teatrului Municipal „Maior Gheorghe Pastia” din Focșani. Tinerii au fost luați la întrebări în timp ce stăteau pe o bancă. Anchetatorii i-au pus la pământ pe suspecți și au început să-i controleze. Asupra lor au fost găsite mai multe  pachețele în care erau 100 de grame de hașiș.  „Lucrătorii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, cu ocazia acti-vităților specifice desfășurate pe linia traficului și consumului ilicit de droguri (hașiș și canabis) în dosarul penal privind gruparea ce acționa pe raza județului Vrancea, au organizat și realizat o acțiune de prindere în flagrant a membrilor grupării. În timpul flagrantului au fost prinși trei tineri, unul  de 19  și ceilalți doi de 17 ani , toți din Focșani, în timp ce încercau să vândă cantitatea de aproximativ 100 grame de  canabis”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Vrancea. După flagrant, oamenii legii au trecut și la perche-ziții la domiciliul Dianei Stoica, Valentin Dana, Robert Leca și Remus Tănase. În locuințele junilor s-au găsit mai multe resturi de țigară, confecționate artizanal, cu conținut stupefiant. În urma cercetărilor procurorii DIICOT au emis, joi, mandate de reținere pe numele Dianei Stoica, a lui Emilian Cojocea, și pe numele lui Mircea B., elev în clasa a X-a la un liceu din Focșani. Toți sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic și consum ilicit de droguri, respectiv art. 8 din Legea 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate. Ieri, procurorii au mai reținut un alt tânăr, Cristi Toma, din Urechești, prietenul Dianei. De altfel, în fața anchetatorilor, tânăra ar fi susținut că drogurile le avea de la prietenul său pentru consum propriu și în caz că se ivea ocazia, și pentru vânzare. „În general, minorii consumatori și distribuitori de droguri sunt în majoritatea cazurilor copii lăsați nesupravegheați de părinții plecați la muncă în străinătate”, a precizat Gheorghe Stanciu, șeful Biroului Teritorial DIICOT Vrancea. Surse din cadrul anchetei susțin că suspecții erau filați de la începutul anului.

Hașișul preferat de  vrânceni

Rezina de canabis, respectiv hașișul, se dovedește a fi drogul preferat de vrânceni. În urmă cu o săptămână alți suspecți de trafic de hașiș au ajuns în plasa procurorilor DIICOT în urma unui flagrant. Ionel Iancu, Ionel Chiriac, ambii din Slobozia Bradului, împreună cu Geanina Vasile, din Râmnicu Sărat au fost săltați de mascați după ce au încercat să vândă unui polițist sub acoperire, 85 de grame de rezină de canabis. Toți trei au primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile. Nemulțumiți de măsura care s-a luat împotriva lor, la aflarea veștii învinuiții au declarat recurs. Ieri, magistrații Curții de Apel Galați au decis că recursurile sunt nefondate și le-au respins. Iancu, Chiriac și Geanina vor rămâne în arest până când măsura arestării va fi luată din nou în discuție. Oamenii legii spun că drogurile proveneau din Italia, fiind trimise prin diverși cărăuși, ascunse în colete, printre haine. Din interceptări ar fi rezultat faptul că în perioada următoare, suspecții urmau să primească cocaină sau heroină. Când au fost surprinși în fapt, unul dintre bărbați a opus rezistență la imobilizare, asupra lui găsindu-se un spray paralizant și un cuțit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here