În Vrancea erau înregistrați, la 31 mai a.c., nu mai puțin de 13.033 de șomeri din care 4.715 femei. Dintre aceștia, 5.240 erau șomeri indemnizați în timp ce 6.793 erau neindemnizați. Rata șomajului la nivelul județului nostru este de 7,95%. Cea mai mică rată a șomajului pe luna precedentă se înregistra în București unde doar 2,50% dintre cei apți de muncă nu erau angajați. Locul doi cu rata cea mai mică a șomajului era ocupat de Ilfov cu 2,81% în timp ce Timișul se situa pe locul trei, cu o rată a șomajului de 4,38%. La polul opus se află Vasluiul cu cea mai mare rată de șomaj de peste 14%. Alte nouă județe aveau, la sfârșitul lui mai, o rată de șomaj de peste 10%. Vrancea stă mai bine decât alte peste 25 de județe în ceea ce privește rata șomajului.