Un copil de 10 ani a fost plimbat 400 de km cu ambulanța între București și Focșani, și retur, pentru a i se face o tomografie.
Pentru că aparatul tomograf de la Spitalul Județean „Sfântul Pantelimon” din Focșani nu funcționează după ora 14.00, pacienții care au nevoie de acest tip de investigație sunt trimiși în altă parte. Este și cazul unui băiat de 10 ani din Slobozia Bradului, care a avut nevoie de o astfel de procedură după ce a fost lovit în cap cu o piatră de către alt copil. Băiatul a ajuns la Spitalul Județean miercuri seara, iar medicii au hotărât că este nevoie de o tomografie pentru a vedea dacă starea lui este sau nu gravă. Pentru că la Focșani tomograful are program scurt, de la 8.00 până la 14.00, copilul a fost trimis la Spitalul „Bagdasar Arseni” din București. După „plimbarea” până în capitală, copilul s-a întors la spitalul din Focșani și a rămas internat la secția de chirurgie infantilă. Toată plimbarea cu Ambulanța până la București și înapoi, cu tot cu medic, a costat mai bine de 1.000 lei, în condițiile în care o tomografie la Spitalul Județean din Focșani costă cel mult 300 lei.
Tomograful nu aparține Spitalului Județean „Sfântul Pantelimon” ci unei firme particulare, iar programul de funcționare al acestuia a fost stabilit tot de reprezentanții firmei. Dat fiind faptul că sunt cereri, există posibilitatea ca în curând să se lucreze în două ture și, astfel, pacienții care au ghi-nionul să se lovească la cap după ora două să nu mai fie nevoiți să se plimbe între spitale. „A fost luată în calcul și varianta de a se lucra în două schimburi. Tomograful nu aparține spitalului, ci unei firme private, iar programul de lucru a fost stabilit de reprezentanții firmei, nu de noi”, a precizat Oana Racu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență.
Numărul cererilor pentru tomografii este destul de mare și de aceea, cel mai probabil, de pe 15 iunie programul va fi prelungit. Deocamdată nu s-a stabilit până la ce oră vor putea face vrâncenii tomografii.
Conducerea Spitalului Județean nu-și permite să achiziționeze un tomograf din lipsă de fonduri și astfel, să nu mai depindă de nimeni.
Spitalul are datorii foarte mari, iar achiziționarea unui aparat nou nu este posibilă atâta vreme cât guvernul nu alocă fonduri nici pentru medicamente. Medicii de la Spitalul Județean s-au mai confruntat miercuri cu o serie de cazuri. Astfel, la secția de Urgențe s-a prezentat un bărbat de 31 de ani din Gugești cu un traumatism cranio-cerebral minor prin agresiune. După tratamentul aplicat, el a părăsit unitatea, refuzând internarea.