Mort lângă motoscuter

0
278


Cristian C., de 45 de ani, din Tătăranu a fost găsit decedat, ieri dimineață, pe marginea drumului național DN 23 A., în afara loca-lității Mărtinești. Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce se deplasa cu un motoscuter, pentru că nu a adaptat viteza de deplasare   într-o curbă, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului. În urma incidentului, bărbatul a decedat. Când au ajuns la fața locului, oamenii legii au găsit motoscuterul căzut peste bărbat. Oamenii legii spun că nu este exclus ca accidentul să se fi întâmplat în noaptea de miercuri spre joi, însă acest lucru se va stabili cu exactitate după efectuarea necropsiei. De asemenea, un bărbat din Gologanu a ajuns în stare gravă la spital după ce căruța în care se afla a intrat într-un cap de pod. Joi seara, Nicolae I., de 43 de ani, din Gologanu, în timp ce conducea un atelaj hipo tractat de un cal, a pierdut controlul acestuia și a intrat în coliziune cu un cap de pod de pe partea stângă a direcției de mers. În urma impactului, bărbatul a fost aruncat pe carosabil și s-a accidentat foarte grav. Tot joi seara, Cătălin V., de 29 de ani, din Adjud se deplasa cu un autoturism prin municipiu. Din cauza imprudenței în conducere, în momentul când a ajuns în zona unei curbe periculoase la stânga, a pierdut controlul volanului  și a pătruns pe trotuar, unde a acroșat-o și accidentat-o ușor pe Mariana L., de 20 ani. Pe DN 2 L., în Panciu, Petrică M., în timp ce conducea o autospecială, a încercat să depășească un autotu-rism și o căruță fără să se asigure dacă are suficient spațiu pentru a reveni pe banda inițială și a intrat în coliziune cu un autoturism care se afla oprit pe contrasens. În urma impactului două persoane au fost rănite iar mașinile au fost avariate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here