Sistemul medical ineficient, nivelul redus de trai și rata mare de mortalitate fac ca prețul unei asigurări de viață să fie mult mai mare în România decât în Statele Unite ale Americii.
Asigurările de viață cumpărate de români sunt mult mai scumpe decât cele de peste Ocean, chiar dacă aici salariile sunt net inferioare. Astfel, pentru o asigurare de viață simplă pe 30 de ani, care acoperă numai riscul de deces (încheiată de un bărbat sănătos în vârstă de 30 de ani), pentru o sumă asigurată de 100.000 de euro un român plătește între 600 și 1.600 de euro pe an, în funcție de companie.
La americani, în schimb, aceeași asigurare pentru suma de 100.000 de dolari costă între 139 și 261 de dolari.