Elevii Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza” din Focșani au finalizat, ieri, proiectul de educație culturală „Călătorie în Focșanii de altădată”, derulat în colaborare cu Muzeul Vrancei. Site-ul „Living History” realizat în cadrul proiectului a fost premiat cu aur la Cyberfair, un concurs internațional din SUA. Proiectul a obținut și o mențiune la faza națională a concursului „Cultură și civilizație în România”. Proiectul de educație culturală s-a desfășurat în perioada noiembrie 2009- iunie 2010.
Proiectul a fost coordonat de profesorii Camelia Mereuță (informatică), Åerban Lămîița (istorie) și Ioana Constantinescu (limba engleză). La realizarea site-ului au lucrat elevii Dochioiu Alexandru (clasa a IX-a), Aldea Raluca (clasa a XII-a), Grosu Ingrid și Aldea Roxana (clasa a XI-a). În proiect au fost implicați peste 150 de elevi ai liceului.
Prezentă la ultima acțiune a proiectului, directorul Colegiului, profesorul Aurelia Neagu, i-a felicitat pe elevii și profesorii implicați în acțiunea culturală. De asemenea, directorul a arătat că munca la arhive a elevilor a scos la iveală lucruri neștiute despre persona-ități focșănene, precum Duiliu Zamfirescu sau Hortensia Papadat Bengescu.