Aproximativ 400 de sindicalişti au protestat la Parlament

0
427


Protestul de astăzi, pentru a treia zi consecutiv, va fi urmat, de joi și până sâmbătă de pichetarea birourilor parlamentare și a sediilor partidelor din teritoriu.

Sindicaliștii fac apel parlamentarilor să voteze moțiunea de cenzură și le-au transmis că atunci când va fi votată vor face un lanț uman în jurul Palatului Parlamentului, iar dacă nu vor ține cont de solicitările lor și de cele ale pensionarilor, înseamnă că „nu sunt oameni și nu-și merită locul din Parlament”.

Sindicaliștii au huiduit și au scandat „Jos Guvernul Boc”, „Demisia” și „Jos Băsescu”. Ei au cerut și demisiile miniștrilor Elena Udrea, Cătălin Predoiu și Gabriel Oprea.

Conform proiectului de moțiune prezentat azi de PSD, textul însumează 17 pagini de critici la adresa Guvernului și argumente împotriva reducerii salariilor și pensiilor. În text se apreciază că reducerile de salarii și pensii nu reprezintă „soluția corectă”, se impută faptul că, de fapt, „cancerul bugetar” este reprezentat de „clientela portocalie”, se face referire la „dictatura cu repetiție” și se exemplifică criza multiplă – economic, socială, politică și morală – prin care Guvernul Boc 3 și-a continuat „opera edițiilor sale anterioare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here