Un cuplu de lesbiene s-a căsătorit luni în Portugalia în prima ceremonie de uniune între persoane de același sex după legiferarea căsătoriei homosexuale în țara predominant catolică, care a avut loc luna trecută, relatează AP. Teresa Pires și Helena Paixao, două mame divorțate de peste 30 de ani care sunt împreună din 2003, s-au căsătorit într-o ceremonie de 15 minute la oficiul stării civile din Lisabona. âEste o mare victorie, un vis devenit realitate. Acum suntem o familie, ăsta este lucrul cel mai importantâ, a declarat Teresa Pires. Ceremonia are loc la mai puțin de o lună după ce președinția portugheză a ratificat legea adoptată de parlament în ianuarie. Astfel, Portugalia a devenit cea de-a șasea țară din Europa care a legiferat căsătoriile între persoane de același sex. Cele două lesbiene, Teresa Pires și Helena Paixao, au făcut campanie pentru schimbarea legii din 2006, când un oficiu de stare civilă le-a refuzat prima dată când au vrut să se căsătorească, în 2006. Motivul invocat a fost faptul că legea sti-pulează că o căsătorie poate avea loc numai între persoane de sexe diferite. Cele două femei au făcut un apel la Curtea Constituțională, întrucât constituția interzice discriminarea pe criterii sexuale. Instanța le-a respins apelul, însă ulterior a fost sprijinită în parlament o inițiativă a guvernului privind eliminarea acestei prevederi din lege, notează AP.