Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Cel mai mare hamburger din lume


Un restaurant din orașul australian Sydney susține că a gătit cel mai mare hamburger din lume, care a cântărit 95,5 kilograme și a fost preparat timp de 12 ore de către patru bucătari, informează luni presa locală, citată de Efe. Pentru pregătirea uriașului sandviș a fost nevoie de 81 de kilograme de carne, 120 de ouă, 150 de felii de brânză, 16 kilograme de roșii, 2 kilograme de salată verde, 1,5 kilograme de sfeclă, 2 kilograme de sos special și de 21 de kilograme de pâine cu semințe de susan, susține ziarul ‘Herald Sun’. Hamburgerul depășește recordul mondial anterior, stabilit la 84 de kilograme de o cantină din Detroit (Statele Unite), potrivit lui Joe și Iman El-Ajouz, cuplul proprietar al Restaurantului ‘Ambrosia On The Spot’ din Sydney. Acesta a explicat că partea cea mai complicată a pregătirii a fost să întoarcă toată cantitatea de carne, o operațiune la care de fiecare dată a fost nevoie de intervenția a patru bucătari. Hamburgerul a fost degustat de angajații localului și va fi inclus în meniu, în vederea certificării sale de Cartea Recordurilor. Proprietarii știu, însă, că nu mulți vor fi cei dispuși să plătească 1.500 de dolari australieni (1.224 dolari nord-americani) pentru cumpărarea hamburgerului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?