Procedurile pentru obţinerea cazierului au fost simplificate

0
446


Persoanele fizice născute în România, care nu sunt cunoscute cu antecedente penale, pot obține cazierul pe loc, dacă se vor adresa unităților de poliție de la locul de naștere ori de domiciliu. Serviciile de cazier judiciar de la nivelul Inspectoratelor de Poliție Județene și Direcției Generale de Poliție a Municipiului București vor elibera, începând de astăzi, certificate de cazier judiciar potrivit noilor reglementări. Potrivit comunicatului Poliției Române, din vechile formulare au fost eliminate rubricile „prenumele părinților” și „alte nume” și au fost introduse formulare tip nou, printre care și cele destinate eliberării certificatelor de cazier judiciar persoanelor juridice. Potrivit noilor reglementări aprobate luna trecută de guvern, persoanele juridice pot obține certificatul de cazier judiciar în cel mult trei zile de la solicitare. De asemenea, se extinde categoria de persoane fizice care pot obține certificate de cazier judiciar „pe loc”, condițiile pe care trebuie să le întrunească fiind următoarele: să fie născute în România și să aibă atribuit CNP, să depună cererea-tip la unitățile de poliție de la locul de naștere ori de domiciliu/reședință, să nu fie înscrise în cazierul judiciar (să nu fie cunoscute cu antecedente penale). Până în prezent beneficiau de eliberarea „pe loc” a certificatelor numai persoanele fizice care depuneau cererea la unitatea de poliție de la locul de naștere. În cazul persoanelor juridice, cererea tip cu datele complete de identificare și motivată, se depune de către persoana juridică, prin reprezentantul legal, care trebuie să-și dovedească calitatea, la unitatea de poliție pe raza căreia își are sediul social sucursala, filiala sau punctul de lucru persoana juridică. La depunerea cererii, reprezentantul legal al persoanei juridice care solicită eliberarea certificatului de cazier judiciar va anexa și dovada că deponentul este reprezentantul legal, copie de pe actul de identitate al reprezentantului legal, copie de pe certificatul constatator, chitanța de achitare a taxei în cuantum de 10 lei și timbrul fiscal. „Urmare a dispoziției inspectorului general al Poliției Române, chestor principal de poliție Petre Tobă, începând cu data de 7 iunie, structurile de cazier judiciar vor aplica, în limitele competențelor, modificările survenite în activitatea de eliberare a certificatelor de cazier judiciar către persoanele fizice și juridice”, se arată într-un comunicat de presă al IGPR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here