Ediția: Sâmbătă 11 Ianuarie 2025 Nr. 6790
Ediția: Sâmbătă 11 Ianuarie 2025 Nr. 6790

Elevii şi învăţătorii sărbătoriţi la Bibliotecă


Elevii clasei a IV-a A, de la Liceul Tehnologic „Al. I. Cuza” din Panciu, au fost, zilele trecute, oaspeții Bibliotecii instituției, pentru a participa la ultima activitate din cadrul proiectului educațional intitulat „Biblioteca, prietena mea”.  Aceasta a fost dedicată atât Zilei Copilului, cât și Zilei Învățătorului sărbătorită, în fiecare an, la sfârșitul lunii iunie. Evenimentul a debutat cu o realizare în Power Point cu imagini, poezii și citate despre copilărie. Cu același prilej, învățătoarea Nuța Ghețu și bibliotecara Neculina Tudorache le-au prezentat elevilor drepturile fundamentale ale copilului, subliniind și care este importanța respectării acestora de toate statele lumii.
Ulterior, eleva Indra Sandu a interpretat poezia lui Octavian Goga, „Dăscălița”, făcând, astfel, trecerea la programul dedicat tuturor cadrelor didactice din școală. Un moment emoționant l-a constituit evocarea profesorilor trecuți în neființă, printre ei numărându-se și fostul director adjunct al liceului, profesoara de geografie Olga Sfetcu. „A fost un exemplu de profesionalism și mo-destie, un om deosebit care nu va fi uitat niciodată”, a declarat învățătoarea Nuța Ghețu.
În finalul activității, toți elevii care s-au evidențiat prin numărul mare de cărți citite pe parcursul întregului an școlar, au primit, din partea bibliotecarei, diplome de excelență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?