Sindicaliştii au protestat în centrul Focşaniului

0
645


Peste 1.500 de sindicaliști de la confederațiile sindicale din Vrancea au protestat, vineri, în fața PDL și a Prefecturii împotriva deciziei guvernului de a reduce cu 25% salariile bugetarilor și cu 15% pensiile și alte prestații sociale. „Jos Guvernul!”, „Jos Băsescu!”, „Demisia!”, „Ucigași de pensionari!”, „Boc, Boc, Boc, la ușa ta a venit Poșta și Poliția!”, au scandat sindicaliștii. Nici la PDL, nici la Prefectură, nimeni nu s-a sinchisit să coboare pentru a discuta cu oamenii. Mitingul a durat aproape două ore, între 14 și 16.

Marșul de protest al sindicaliștilor a început în fața sediului PDL Vrancea și a continuat pe Bulevardul Unirii, până în fața Prefecturii. La manifestație au participat sindicaliști de la Cartel Alfa, CNSLR Frăția, BNS, CSDR. Aceștia au solicitat să nu fie aprobate măsurile de austeritate propuse de guvern, respectiv diminuarea salariilor, pensiilor și a prestațiilor sociale.
„Am un salariu de 680 de lei. Noi lucrăm sâmbetele, noi nu avem sărbători, nu avem nimic. Ne descurcăm foarte greu cu banii. Soțul meu lucrează la pază, are un salariu de 500 de lei, avem doi copii cu ce bani să plătim datoriile către stat dar să mai și mâncăm? Dacă ni se vor lua și 25% suntem terminați”, a declarat Lenuța Nechifor, infirmieră la Spitalul Județean.
Profesorii au arătat că redu-cerile aberante anunțate de guvernanți îi lasă fără bani pentru traiul zilnic.”Sunt profesor și salariul pe care îl am nu este mai mare de 1.000 lei. Cum  să mă descurc cu banii aceștia având acasă 3 copii? Guvernanții nu se gândesc deloc cum o să ne putem descurca cu un salariu redus cu 25%. Să trăiască ei o lună cu o mie de lei . Să lase locul altui guvern care să scoată țara din situația creată de guvernul Boc!”, a spus Monica, salariată în învățământ.
Sindicaliștii au scandat diverse lozinci antiguvernamentale și antiprezidențiale și au cerut demisia Guvernului și a șefului statului. Deși au cerut să vorbească cu un reprezentant al Prefecturii, nimeni nu a coborât la sindicaliști. „Jos Guvernul!”, „Jos Băsescu!”, „Demisia!”, „Ucigași de pensionari!”, „Boc, Boc, Boc, la ușa ta a venit Poșta și Poliția!”, au scandat sindicaliștii. Protestatarii au purtat o cruce și un sicriu învelite în stofă neagră, precum și o cădelniță iar la fiecare biserică s-a cântat veșnica pomenire pentru guvernanți.
„Să vă fie rușine că vreți să scădeți pensiile profesorilor care v-au pus pixul în mână pentru ca voi să semnați actele adiționale la contracte. Să vină parlamentarii PDL Sorina Plăcintă și Alin Trășculescu care în campania electorală  ne-au promis că va fi bine și acum spun că va fi mai rău. Ați pus politruci în fruntea instituțiilor și de asta țara a ajuns unde este azi „, a spus liderul Sindicatului Liber Poșta Vrancea, Gabriel Mihalache.

„Å¢ara nu are guvern, ci doar reportofon”

Sindicaliștii au acuzat că țara nu mai are un guvern ci doar un reportofon și au cerut apărarea democrației în fața tentațiilor autoritare. „Å¢ara nu are guvern, ci doar reportofon”, a declarat Claudiu Grosu, liderul Sanitas Vrancea. Acesta le-a cerut sindicaliștilor din sistemul sanitar să plece în alte țări, unde vor fi mai respectați și plătiți mai bine decât în România. De asemenea, liderul BNS, Dumitru Adam, a avertizat asupra riscului că, după reducerea salariilor și a pensiilor, o să urmeze creșterea ta-xelor și impozitelor. El a precizat că guvernanții nu fac nimic pentru economie, pentru mediul privat și s-au mulțumit doar cu reducerea veniturilor bugetarilor. Liderul Cartel Alfa, Emil Răvoiu, a acuzat modul în care au fost luate deciziile de austeritate, arătând că este vorba de „un atentat la democrație” și a cerut oprirea jafului de la mi-nistere.
„Să-și dea demisia Guvernul. Fără un dialog social corect și să țină cont de ceea ce ne dorim noi altfel nu se poate, jos criminalii!Vrem oameni care să fie specialiști, care să ne ducă pe un drum bun, să scoată țara din criză. Nu suntem de acord cu scăderea salariilor, avem nevoie de specialiști bine plătiți”, a afirmat Emil Răvoiu, președintele Cartel Alfa
Liderul de sindicat al FSLI Vrancea, Grigore Constantin le-a cerut sindicaliștilor să aibă curajul de a trece peste amenințări și presiuni pentru a-și cere drepturile.
„Credeți că tăierea pensiilor și salariilor este singura soluție care ne poate salva de la faliment? Nici măcar acum, în al 12-lea ceas, nu și-au recunoscut incompetența și abuzurile, nu au recunoscut dorința permanentă de căpătuială care a dus la plasarea în posturi remunerate a clientelei politice, cea care a cotizat în campania electorală și care trebuia răsplătită pentru sprijinul acordat atunci. Suntem la limita suportabilității și, ca în orice situație limită, trebuie să strângem rândurile indiferent de presiunile care se fac asupra noastră”, a spus revoltat Grigore Constantin, liderul de sindicat al FSLI Vrancea.

Guvernul pregătește majorarea TVA

Deputatul liberal Nini Săpunaru, a arătat că se adeveresc previziunile cele mai sumbre deoarece FMI insistă pentru majorarea TVA. „Conform informațiilor pe care le avem la PNL, FMI își menține propunerea de creștere a TVA-ului la 25%”, a spus Săpunaru, în cadrul unei conferințe de presă. Acesta a avertizat că România nu va scăpa de „tot ceea ce i s-a întâmplat Ungariei”, adică majorări de taxe. Referindu-se la diminuarea pensiilor, deputatul Nini Săpunaru a apreciat că „un drept câștigat nu poate fi luat” și consideră că pentru pensionarii cu pensii foarte mari ar fi trebuit aplicată soluția impozitării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here