Modernizarea Centrului Mihălceni, finalizată în octombrie

0
316


Proiectul de investiții „Modernizarea, extinderea și dotarea Centrului Åžcolar pentru Educație Incluzivă Mihălceni”, finanțat din fonduri europene, alocate prin Programul operațional regional 2007 – 2013, va fi finalizat în această toamnă. Directorul Direcției de Dezvoltare din cadrul Consiliului Județean Vrancea, Iulian Matache, a declarat că lucrările vor fi finalizate în această toamnă. „Lucrările sunt deja avansate, iar în luna octombrie vor fi finalizate”, a declarat Iulian Matache. 
Valoarea totală a proiectului este de peste trei milioane de lei, din care valoarea eligibilă a proiectului este de peste 2,5 milioane de lei. Contribuția Consiliului Județean Vrancea la cheltuielile eligibile este de 88 de mii de lei, reprezentând 3,48 din valoarea investiției.
Vă reamintim că președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan a semnat contractul privind finanțarea proiectului european „Consolidarea, modernizarea și dotarea cu echipamente didactice a Centrului pentru Educație Incluzivă Măicănești”. Proiectul vizează îmbunătățirea infrastructurii educaționale și a dotării centrului, în vederea asigurării unui proces instructiv-educativ adaptat cerințelor specifice  copiilor cu dizabilități psihice. Clădirea școlii va fi consolidată, iar cantina și sălile de clasă vor fi reabilitate. În ceea ce privește dotările, centrul va fi echipat cu tehnică IT și materiale didactice specifice, în vederea îmbunătățirii condițiilor de studiu pentru cei 102 asistați, dar și pentru cele 31 cadre didactice care predau aici. De asemenea, bucătăria va fi dotată cu echipamente electrocasnice noi.
Implementarea acestui proiect va crește calitatea serviciilor educaționale furnizate elevilor cu dizabilități psihice și va stimula dezvoltarea cognitivă și comportamentală creînd premisele integrării sociale și profesionale a acestora după finalizarea studiilor. 
Acesta este al doilea proiect european semnat de președintele Consiliului Județean Vrancea în 2010, după ce, în data de 30 martie, Marian Oprișan a semnat contractul de finanțare a proiectului „Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Vrancea” – Vranceaqua, proiect cu o valoare de 107 milioane euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here