Militar care a participat la misiuni în Irak şi Afganistan, reţinut de DIICOT pentru trafic de droguri

0
656


Un militar care a participat la mai multe misiuni militare în Irak și Afganistan a fost reținut, alături de două persoane, pentru trafic de droguri, de către procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).

Poliția Română informează că o a patra persoană este cercetată în libertate.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea pentru 24 de ore a inculpaților Vatră Ciprian Ionuț, angajat militar la o UM de vânători de munte din Predeal, Toma Cristian Marius și Teodor Andra Ioana, pentru trafic de droguri de risc.

În perioada martie – iunie 2010, inculpații au oferit spre vânzare, în zona orașului Sinaia, județul Prahova, importante cantități de cannabis.

În urma cercetărilor s-a stabilit că aceștia aduceau droguri (rezină de cannabis și cannabis) din București și din străinătate, pe care le comercializau mai multor consumatori din Sinaia, orașele Bușteni și Azuga.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here