Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Cutia milei i-a adus ghinion


Un bărbat de 38 de ani, din Å¢ifești, a intrat, luni seara, în Biserica „Sfântul Nicolaie” din Bolotești, dar nu ca să se roage, ci ca să pună mâna pe banii din cutia milei. Polițiștii din localitate au fost sesizați de un tânăr de 18 ani despre faptul că Damian B. a fost prins în flagrant în timp ce vroia să fure banii din bise-rică. Neștiind că biserica are sistem de alarmă, hoțul a forțat ușa laterală de acces în lăcașul de cult și a furat două cutii metalice în care se afla suma de 283 lei. Când să plece cu banii s-a declanșat sistemul de alarmă, iar planurile hoțului au fost date peste cap. Localnicii care au auzit alarma, au mers să vadă ce se întâmplă și astfel l-au prins pe hoț. Văzând că este încolțit, Damian B. l-a lovit cu un clește în piept pe cel care l-a deconspirat, sperând să poată da bir cu fugiții.
Inițial, autorul a fost cercetat doar pentru furt, dar pentru că l-a și lovit pe cel care l-a prins, este cercetat și pentru loviri. Imediat după ce a fost prins, hoțul a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță și apoi a primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Polițiștii continuă cercetările în acest caz pentru a stabili întreaga activitate infracțională a bărbatului deoarece nu este exclus ca acesta să fi mai comis și alte fapte asemănătoare, rămase inițial cu autori necunoscuți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?