Avram, din nou la judecată

0
292


Marius Avram, judecat pentru trafic de droguri de mare risc, a invocat prin intermediul avocatului său nulitatea absolută a urmăririi penale și a actului de sesizare a instanței pentru încălcarea dispozițiilor imperative privind asistarea obligatorie a inculpatului de către un apărător. Instanța de judecată a respins ca nefondată excepția și a acordat un nou termen de judecată pentru data de 23 iunie.
Reamintim că urmărirea penală pe numele lui Avram a fost începută în 2007, dar tânărul a plecat în străinătate înainte de a fi trimis în judecată. Cum inculpatul nu a fost de găsit, judecarea cauzei s-a făcut în lipsă și a fost condamnat la 11 ani de închisoare. Alături de el a mai fost judecată și mătușa lui, Lenuța Soare, care a primit trei ani și șase luni de închisoare cu suspendare.  Femeia a fost arestată preventiv în perioada 12 aprilie – 11 mai 2007, dar a fost eliberată ulterior. Sentința prin care cei doi au fost condamnați a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Galați care a desființat sentința și a trimis cauza în rejudecare. Potrivit anchetatorilor, cei doi inculpați au oferit spre vânzare droguri de mare risc mai multor persoane, printre care și unui ofițer sub acoperire. În data de 12 aprilie 2007, anchetatorii au efectuat o percheziție la domiciliul lui Avram, unde locuia și mătușa sa. Ei au găsit resturi de ca-nabis pe două mucuri de țigări. Anchetatorii mai spun ca cei doi inculpați ar fi adus cocaină din Italia și hașis din Spania pentru a testa piața de consumatori din Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here