Pacienții care au nevoie de soluție vâscoelastică pentru infiltrații intraarticulare vor trebui să o cumpere din banii lor, deoarece aceasta nu mai este inclusă pe lista dispozitivelor medicale decontate de casele de asigurări de sănătate. „CAS Vrancea se află în imposibilitatea de a onora solicitările privind emiterea deciziilor pentru acest tip de dispozitiv medical, întrucât demersul contravine normelor legale în vigoare”, a declarat Iustina Micu, purtătorul de cuvânt al CAS. Lista de așteptare pentru aceste dispozitive medicale cuprindea 371 de cereri din care 31 au fost depuse de la începutul anului curent. Soluția este folosită pentru tratarea artrozei, boală care afectează articulațiile supuse la presiuni mari cum sunt genunchiul, șoldul sau coloana vertebrală.