Cei doi tineri care în luna aprilie au tâlhărit un taximetrist și i-au luat acestuia mașina și banii de buzunar, au fost trimiși în judecată. Viorel D., de 34 de ani, din Focșani și Bogdan C., de 21 de ani, vor fi judecați pentru că au amenințat taximetristul cu un cuțit, i-au sustras 220 de lei și mașina. Viorel va fi tras la răspundere penală și pentru că a condus mașina sustrasă fără a avea permis de conducere, pentru că a produs un accident de circulație a părăsit locul faptei și a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, fapta s-a petrecut în noaptea de 10 spre 11 aprilie a.c.. Cei doi învinuiți au solicitat o mașină de taxi pentru un transport. Pe drum i-au cerut taximetristului numărul de telefon pentru o eventuală călătorie. Câteva ore mai târziu Viorel și Bogdan au sunat șoferul și i-au cerut să îi ducă la Vulturu. Pe drum, sub amenințarea unui cuțit, l-au deposedat pe taximetrist atât de mașină cât și de 220 de lei pe care îi avea în portofel. Åoferul a spus anchetatorilor că de frica lui Viorel, pe care l-ar fi cunoscut drept o persoană pe-riculoasă, ar fi făcut tot ceea ce i s-a spus, deși a refuzat când acesta a vrut să conducă mașina. Viorel nu a ținut cont de voința șoferului, l-a scos din mașină și a condus-o până a ajuns într-un șanț. A părăsit apoi locul accidentului iar când a fost depistat de polițiști a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Mai mult decât atât, învinuitul nu avea nici permis de conducere. Tovarășul său, Bogdan a fost testat și avea o alcoolemie de 0,60mg/l alcool pur în aerul expirat. Cei doi învinuiți au fost arestați preventiv imediat după faptă. Dosarul a fost trimis Judecătoriei Focșani spre soluționare.