Foștii elevi ai Liceului Teoretic „Duiliu Zamfirescu”, promoția 1960, din Odobești s-au reîntâlnit, sâmbătă, la jumătate de secol de la absolvirea liceului. Cei 37 de simpatici seniori, acum cu păr cărunt și privirea brăzdată de greutățile vieții, aproape că aveau ochii scăldați în lacrimi de fericirea revederii, după atâta amar de vreme. Așa că întâlnirea prilejuită de împlinirea a 50 de ani de la absolvire nu a putut fi altceva decât un adevărat regal. Activitățile au debutat cu clinchetul clopoțelului care i-a adunat în sala de clasă. Corul „Pastorala” condus de profesorul dirijor Dumitru Săndulachi le-a încântat auzul cu celebra melodie „Gaudea-mus” dar și alte creații care i-au impresionat pe cei prezenți. Alături de vârstnicii absolvenți au fost prezenți și doi din profesorii care le-au îndrumat pașii în anii adolescentini: Teodor Buculei, fost profesor de istorie ajuns acum la vârsta de 80 de ani și profesorul de matematică Vasile Åtefă-nescu. Ultimul, foarte emoționat de gestul reîntâlnirii cu foștii elevi, i-a lăudat necondiționat. „Pentru mine, ei sunt sufletește generația de aur, pentru că e legată de începutul carierei mele didactice. La vârsta de 23 de ani eram profesor la Odobești și voiam să mă remarc. Lucram cu ei suplimentar, mă interesam să aibă rezultate și am avut rezultate pe măsura muncii și a dorinței, toți au urmat facultăți cu profil științific, sunt foarte mulțumit de ei. O generație de aur!”, a spus Vasile Åtefănescu, profesor de matematică din cadrul Facultății de Inginerie ma-nagerială din București. Reprezentanții Liceului Teoretic „Duiliu Zamfirescu” din Odobești au pregătit pentru absolvenții din anii â60 un moment festiv în cadrul căruia fiecare fost elev, dar și profesorii aflați încă în viață, au primit diplome. Cu o lansare de carte s-a pus punct acti-vităților găzduite de Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu”. Petrecerea a continuat, însă, la un restaurant select din localitate unde elevii și profesorii au depănat amintiri și s-au bucurat de această revedere. Invitat special a fost Maria Murgoci, solistă a Ansamblu-lui Folcloric „Å¢ara Vrancei”. În cadrul mesei festive a fost organizată și o tombolă surpriză, plină cu amintiri de neuitat. La jumătate de veac de la ultima revedere, elevii spun că le-a fost dat să tră-iască momente cu adevărat unice. Spun că i-au încercat emoțiile iar bucuria revederii a fost cea mai importantă. „Trăim momente de unică și rară satisfacție spirituală. Din nou împreună, dezvăluim un colț din frumusețea eternă a prieteniei, care face ca inima noastră să alunece în poezie iar gândirea să odihnească în meditație. Am învățat că prietenia adevărată continuă să existe chiar și la distanță”, a spus organizatorul acestui eveniment, inginerul Corneliu State.