Ediția: Sâmbătă 11 Ianuarie 2025 Nr. 6790
Ediția: Sâmbătă 11 Ianuarie 2025 Nr. 6790

Deţinuţii au făcut curat în grădina Căminului Vârstnicilor Focşani


Åžapte deținuți de la Penitenciarul Focșani au fost, ieri, la Căminul Vârstnicilor Focșani unde au tăiat iarba, au ecologizat și au amenajat spațiile verzi. Acțiunea a fost foarte bine primită de beneficiarii și angajații centrului pentru că buruienile din jurul căminului crescuseră foarte mult și ascundeau printre ele o mulțime de gunoaie. Lucrările care se efectuează la cămin pentru extinderea acestuia au cauzat și ele foarte multe deșeuri pe care deținuții le-au strâns. Iarba tăiată de deținuți, care au fost supravegheați în permanență de patru polițiști, a fost strânsă toată într-un loc urmând ca săptămâna viitoare să fie luată și dusă la penitenciar, unde deținuții cresc păsări și animale. Acțiunea face parte dintr-un parteneriat încheiat între cele două instituții care aduce facilități atât beneficiarilor centrului cât și deținuților. Pe de o parte bunicii centrului vor putea să se bucure de o priveliște mai frumoasă fără gunoaie și buruieni în timp ce deținuților li se poate reduce din pedeapsă. Cum terenul din jurul imobilului este foarte mare, deținuții vor trebui să revină în cursul săptămânii viitoare pentru a termina întreaga acțiune. Bunicii care au putut ieși la balcon au privit cum rând pe rând, metru cu metru este curățat de cei de la penitenciar. Unii dintre ei care s-au simțit mai în pu-tere au dat o mână de ajutor deținuților. Cei certați cu legea au desfășurat, la Căminul Vârstnicilor, mai multe acțiuni de la începutul anului atât de ecologizare cât și altele, de factură cultural-artistică, prin interpretarea unor piese de teatru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?