N`Doye şi-a prelungit contractul cu Dinamo

0
124


Mijlocașul senegalez Ousmane N`Doye a semnat prelungirea contractului cu Dinamo pentru încă doi ani, lucru confirmat de președintele CA al lui Dinamo, Nicolae Badea. „Acordul semnat cu Ousmane N’Doye pentru următoarele două sezoane a intrat în vigoare”, a precizat președintele clubului din Åžoseaua „Åžtefan cel Mare”, punând capăt tuturor speculațiilor apărute în presa centrală privind plecarea de la Dinamo a mijlocașului senegalez. „A fost un sezon mai puțin reușit, dar nu are sens să mai privim în urmă. Eu tot timpul sunt un tip optimist și mă gândesc la ce urmează. Sper că în campionatul următor să avem rezultate, să câștigăm trofee. Îmi place la Dinamo, fanii mă iubesc și mă simt excelent în Åžtefan cel Mare. Contează foarte mult pentru mine!”, a declarat Ousmane N’Doye.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here