Fără CIS nu eşti acceptat la meciul de baraj

0
312


Asociația Județeană de Fotbal Vrancea a stabilit programul celor patru partide din play-offul ligii a patra, partide în urma cărora se vor cunoaște formațiile care se vor califica în semifinale. Cele mai bune opt echipe din liga a patra de fotbal se vor întâlni duminică, 30 mai, în cele patru meciuri din play-off. Partidele sunt programate, pe terenuri neutre, la Vulturu, Odobești (existând și varianta Panciu), Adjud și Golești, de la ora 11.00. Se va juca în sistem eliminatoriu, iar fiecare echipă este obligată să achite înainte de meci suma de 400 lei. Formația care va câștiga ediția din acest an a ligii a patra nu va fi primită la barajul de promovare în liga a treia decât dacă are CIS (Certificat de Identitate Sportivă). La finalul campionatului, în grupa A, cea mai bună echipă s-a dovedit a fi FCM Adjud, urmată în clasament de Avîntul Jariștea, aflată la egalitate de puncte cu Viitorul Homocea, dar Avîntul are avantajul me-ciurilor directe (3-0 la Jariștea și 0-1 la Homocea). Pe locul patru s-a clasat Unirea Å¢ifești. În cealaltă serie, pe locul I s-a situat Național Golești, urmată de Flacăra Urechești. Locurile 3 și 4 au fost ocupate de Dinamo Tătăranu și Steaua Focșani, ambele cu același număr de puncte, dar formația din Tătăranu are avantajul disputelor directe. Câștigătoarea ligii a patra din Vrancea  va întâlni în partida de baraj reprezentanta județului Buzău. Meciul se va disputa marți, 15 iunie, de la ora 17.30, pe un teren din Brăila, acesta urmând să fie stabilit de Asociația Județeană de Fotbal din orașul de la malul Dunării. Stadionul „Milcovul” din Focșani va găzdui pe 15 iunie un meci de baraj între campioanele județelor Vaslui și Brăila. La partidele de baraj pentru promovarea în liga a treia, echipele sunt obligate să folosească pe toată durata partidei un junior. Taxa de participare a fiecărei echipe care participă la meciurile de baraj este de 3000 de lei.

Programul play-offului (duminică, 30 iunie, ora 11.00):
Viitorul Homocea – Național Golești (teren Vulturu),
Unirea Å¢ifești – Flacăra Urechești (teren Adjud),
Avîntul Jariștea – ASA Steaua Focșani (teren Odobești sau la Panciu),
FCM Adjud – Dinamo Tătăranu (teren Golești).

Semifinalele: joi, 3 iunie;
Finala județeană: duminică, 6 iunie (Stadionul Milcovul din Focșani).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here