Reţelele de socializare, o pradă uşoară

0
169


Rețelele de socializare, precum Facebook, Twitter, YouTube sau MySpace, sunt în mod regulat supuse atacurilor hackerilor și sunt o pradă ușoară pentru infractorii cibernetici. ‘Oamenii trebuie educați ca să se poată servi de rețelele de socializare, deoarece vigilența este cea mai bună armă de luptă împotriva celor care comit abuzuri’, afirmă Christophe Ginisty, președintele asociației Internet fără Frontiere, citat de ziarul Le Monde. Compania independentă de cercetare a pieței Forrester Research a recenzat cele mai frecvente probleme cu care se confruntă rețelele de socializare. Pentru Facebook, este vorba de ‘malware’ și de ‘phishing’. Pe Twitter, problema majoră este ușurința cu care se pot trimite mesaje nedorite, ‘spam’-uri. Oricine își poate crea un cont Twitter, să urmărească mii de persoane, care îl urmăresc și ele la rândul lor, și să posteze mesaje care conțin adrese de site-uri malware. Compania Forrester menționează dificultatea de gestionare a unui cont în LinkedIn (o rețea de socializare pentru profesioniști): persoanele care aderă la aceste grupuri nu fac neapărat parte din întreprindere și pot apărea probleme de confidențialitate. Pirații internauți se pot adapta fiecărei rețele de socializare. ‘Pe YouTube, vi se propune să vă uitați la video-ul anului, dar vi se cere să instalați un Codec (un progrămel destinat citirii filmelor codate într-un format specific). De fapt, este vorba de un soft malware’, explică Jérôme Robert, director la Skyrecon, societate specializată în protecția calculatoarelor. Orice site poate deveni ținta hackerilor, Internetul este conceput pentru a trimite texte de la un site la altul și ele pot fi infectate, potrivit acestuia. Obiectivul infractorilor cibernetici nu este atât instalarea unui virus pentru perturbarea funcționării unui aparat, ei caută mai degrabă să introducă un mic program invizibil care să le permită că culeagă informații confidențiale, care să fie apoi folosite pentru conectarea la un site bancar. Ca să efectueze, de exemplu un transfer fără știrea deținătorului contului. ‘Cu aceste rețele de socializare, infractorii obțin cu ușurință informații despre internauți și beneficiază de un mediu de încredere, ceea ce face mai credibile solicitările lor’, afirmă Laurent Heslault, director pentru tehnologiile de securitate la Symantec. Infractorii cibernetici pot folosi și mijloace mult mai sofisticate ca să obțină informații, de exemplu, să instaleze un ‘sniffer’ care captează datele schimbate între calculatoare conectate la o bornă publică Wi-Fi.A

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here