Actrița americană Lindsay Lohan va trebui să poarte un dispozitiv de monitorizare a concentrației de alcool din sânge și să se supună unor controale săptămânale ino-pinate de detectare a consumului de droguri.
Lindsay Lohan, în vârstă de 23 de ani, trebuia să apară săptămâna trecută în fața justiției californiene, fiind acuzată că nu a participat la toate ședințele de informare asupra efectelor negative ale consumului abuziv de alcool, care i-au fost anterior impuse, în schimbul regimului de eliberare condiționată. Actriței americane i-a fost furat pașaportul în timpul Festivalului de Film de la Cannes, iar Lindsay Lohan a rămas blocată în Franța, neputând să se prezinte la tribunalul din Los Angeles. Starleta a fost însă prezentă, luni, în ciuda unei întârzieri de șapte minute. Jude-cătoarea Marsha Revel a respins cererea avocatului actriței, Shawn Chapman Holley, care solicitase justiției americane să-i permită clientei sale să nu poarte acel dispozitiv de monitorizare și să nu se supună controalelor antidrog în statul California, ci în sta-tul Texas, unde Lindsay Lohan participă la filmările pentru noul ei lungmetraj. Jude-cătoarea Marsha Revel a decis că o nouă înfățișare în procesul de violare a termenilor regimului de elibe-rare condiționată de care se face acuzată Lindsay Lohan va avea loc pe data de 6 iulie. Fost star Disney („Jurnalul unei adolescente”, „Herbie – Mașina buclucașă”) și mare speranță a Hollywood-ului, Lindsay Lohan a fost în centrul atenției în 2007 după ce a fost arestată de două ori pentru conducere în stare de ebrietate și după ce a petrecut două luni într-o clinică de dezintoxicare. În plus, atunci când a fost arestată, poliția a găsit în mașina vedetei mici cantități de droguri. Acest incident i-a atras, în august 2007, o condamnare la o zi de închisoare – din care a efectuat doar 84 de minute – și la zece ore de muncă în folosul comunității. De asemenea, actrița se află sub supraveghere judiciară până la sfârșitul acestui an.