Ibrahimovic, dorit de AC Milan

0
162


Presa spaniolă anunță un posibil transfer bombă în perioada următoare: Ibrahimovic la AC Milan! Sosirea lui Villa la Barcelona și sezonul slab reușit de Ibrahimovic pe Nou Camp i-au redus suedezului șansele de a prinde în continuare primul 11 al lui Guardiola. Cum între perspectiva de a lustrui banca de rezerve și un transfer la o altă echipă, Ibrahimovic înclină spre varianta a doua, au început deja să apară ofertele pentru atacant. S-a vorbit chiar despre o mutare în curtea rivalilor de la Real, apoi de o ofertă din Anglia, refuzată din start de atacant. Aseară, cotidianul spa-niol Sport a lansat o variantă șoc: Ibrahimovic, care a evoluat la Inter, ar putea îmbrăca tricoul lui AC Milan! Spaniolii scriu că cele două cluburi sunt în relații foarte bune (vezi transferul lui Ronaldinho) și că Berlusconi a înaintat deja o ofertă. Ibra e dorit pe San Siro pentru că „Inzaghi e în declin”, iar „sosirea lui Huntelaar la Milan nu a adus nimic special”. În plus, Berlusconi crede că suedezul s-ar potrivi perfect în avanposturi cu Ronaldinho și Pato. Dacă suedezul a refuzat din start Anglia, pentru că „plouă prea mult”, Ibrahimovic nu ar spune nu unei întoarceri la Milano, unde familia sa  s-a simțit excelent.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here