Helder a ajuns în „Ştefan cel Mare“

0
147


Fotbalistul brazilian Helder, care a jucat la Rapid în ultimul sezon, a semnat un contract cu gruparea Dinamo București. Singura șansă ca Helder să fi continuat în Grant era ca AS Nancy să accepte să-i prelungească împrumutul în aceleași condiții, adică Rapid să suporte doar 120.000 de euro din contractul acestuia de 400.000 de euro. „Sunt puțin trist că Rapid a renunțat așa ușor la mine, dar acum nu mă gândesc decât la viitor. Sunt fericit că am ajuns la Dinamo! O să fie puțin ciudat să trec așa repede de la un club la altul, dar știu că voi face față. Mă bucur că am rămas în România”, a declarat Helder. Impresarul lui Helder da Silva, Florin Manea, a confirmat că fundașul dreapta va juca în sezonul viitor la Dinamo: „Dinamo a obținut transferul lui Helder pentru un an, cei de acolo au fost foarte insistenți, au discutat cu jucătorul și cu familia lui aproape zilnic. Plus că   i-au oferit mai mulți bani decât avea în Giulești. Cei de la Rapid nu au fost foarte fermi, dorința de a-l păstra s-a limitat doar la discuții, nu au făcut o ofertă concretă”. Helder a avut un salariu de 12.000 de euro pe lună la Rapid.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here