Conflictul dintre MApN și Steaua a fost comentat de Mircea Sandu, aflat la Nisa pentru tratament. Președintele Federației Române de Fotbal crede că toată tevatura este o lucrătură împotriva lui Gigi Becali. „Steaua trebuie să găsească o modalitate de a face pace cu suporterii. Steaua a făcut investiții la stadion, a plătit chiria timp de atâția ani, a fost de bună credința, nu mi se pare corect ca pentru o restanță de două luni să se ajungă aici. Mi se pare că e o lucrătură împotriva lui Gigi Becali. A nu se uita că Steaua nu e Gigi Becali. Steaua nu poate juca la Buzău în cupele europene. Probabil că vor juca la Piatra Neamț”, a spus Mircea Sandu. Despre campionatul recent încheiat, Sandu crede că a fost un campionat disputat, dar nu s-a observat o creștere valorică. „A fost un campionat disputat până în ultima etapă, la fel ca în Italia sau Franța. Åi în Anglia, Chelsea a câștigat titlul cu două etape înainte. Nu a fost însă și o creștere valorică, ci doar emoțională” , a spus Sandu.