Şcolarii texani vor învăţa că ONU ameninţă libertatea

0
205


Consiliul Educației din Texas /Texas Board of Education/, care decide programele școlare în acest stat american, a votat noi standarde care se apropie mult de ideologia conservatoare în domeniul științelor sociale, informează site-ul francez Slate.fr. Printre alte numeroase schimbări care vizează programele educative din ciclul primar și cel secundar, elevii din Texas vor fi încurajați să repună în discuție validitatea legală a ‘separării Bisericii de Stat’ sub pretextul că aceste cuvinte nu apar în Constituția americană. Noile programe vor evoca, de asemenea în manieră mult mai aprofundată, tradiția creștină a părinților fondatori, și vor pune accentul pe succesele conducătorilor republicani și ale pieței libere. Elevii americani vor învăța, de asemenea, că intervenția statului poate fi o frână a inovației, că idealurile americane sunt benefice pentru pla-netă și că organizații precum ONU pot constitui o amenințare la adresa libertății individuale, potrivit BBC. Guvernul american va fi calificat de acum înainte mai degrabă ‘republică constituțională’ decât ‘demo-cratică’. Iar lista este încă lungă. Cotidianul Dallas Morning News estimează că multe dintre schimbările prevăzute în programe vizează în mod clar consecințe politice și filozofice. Schimbările sunt cu atât mai contestate în polemici pe plan local cu cât cei 4,7 mi-lioane de elevi ai sistemului educativ public din Texas nu sunt singurii vizați. Texasul este un stat foarte important și editorii manualelor școlare își armonizează adesea manualele pentru a se conforma standar-delor acestui stat din sudul țării. În final, editorii ar putea include aceste noi informații în subcapitole și subsecțiuni care ar fi mai ușor de retras din manualele trimise în alte state, notează și canalul de televi-ziune ABC News. Consiliul educației din Texas, care este do-minat de conservatori catolici, a decis – cu nouă voturi favorabile și cinci împotrivă – noile programe care vor fi aplicate școlii primare și celei secundare. În timpul dezbaterilor, unele dintre ideile cele mai controversate au fost abandonate, ca de pildă propunerea de a fi denumit comerțul cu sclavi prin termenul ‘comerț triangular atlantic’.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here