Băută cu noaptea-n cap!

0
490


O tânără din Focșani a fost depistată băută la volan sâmbătă dimineață, la ora 6.00. Loredana D., de 23 de ani, a fost oprită în trafic pe strada Revoluției din Focșani în timp ce se deplasa la volanul unui autoturism marca Opel. Polițiștii susțin că șoferița se afla sub influența băuturilor alcoolice și a refuzat să fie testată cu aparatul alcooltest dar și să fie dusă la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice de sânge în ve-derea stabilirii alcoolemiei. Fata s-a ales cu dosar penal. Polițiștii cercetează și împrejurările în care s-au produs două accidente de circulație.
Duminică, la ora 12.30, pe DN2, în afara orașului Mărășești, Cornel C., de 31 de ani, din județul Bacău, în timp ce se deplasa cu un autotractor marca Daf, l-a acroșat și accidentat grav pe Ion P., de 90 de ani, din Mărășești. Imediat după accident, victima a fost transportată la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Patru ore mai târziu, bătrânul a decedat la Spitalul de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani. Tot duminică, un alt accident a avut loc la Tulnici. Ionela M., de 22 de ani, din județul Călărași, în timp ce conducea un ATV, din cauza vitezei necorespunzătoare a pierdut controlul acestuia și s-a răsturnat în șanțul de pe partea stângă a sensului său de mers. Fata a fost rănită grav și a ajuns la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here