Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Finanţare europeană de 2,5 milioane de euro pentru infrastructură


Primăria Cîrligele a obținut o finanțare europeană nerambursabilă în valoare de 2,5 milioane de euro. Banii vor fi folosiți pentru asfaltarea și reabilitarea drumurilor comunale, construcția unei grădinițe, a unui centru After school și dotarea unui cămin cultural. Proiectul a fost depus de edilul șef al comunei pe Măsura 322 : „Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătățirea serviciilor de bază pentru economia și populația rurală și punerea în valoare a moștenirii rurale”, Axa III – „Calitatea vieții în zonele rurale și diversificarea economiei rurale”. Este singurul proiect din Vrancea declarat eligibil pentru măsura 322 la ultima sesiune.

Primarul comunei Cîrligele, Åžtefan Moscu, va merge la Constanța, în termen de 14 zile, pentru a semna contractul de finanțare la proiectul în valoare de 2,5 milioane euro. Edilul a explicat că accesarea acestei măsuri și obținerea finanțării îi permite să transforme comuna, cel puțin la capitolul infrastructură, într-o localitate europeană.
„Am reușit să obținem una din cele mai mari finanțări europene pentru comunități locale, respectiv 2,5 milioane. Cu acești bani vom asfalta 13 kilometri de drum comunal. Este vorba de drumurile Cîrligele – Dălhăuți, Cîrligele-Bonțești, Cîrligele-Blidari și Bonțești Deal, loc în care va fi asfaltat și drumul și va fi construit și un pod de beton. De asemenea, tot în cadrul acestui proiect, vom construi și vom dota cu cele necesare o grădiniță în  Bonțești și vom înființa un  centru de asistență după programul școlar și achiziționarea și dotarea Căminului Cultural «Mihail Sâmbotin» din Cîrligele”, a afirmat primarul Åžtefan Moscu.
Proiectul a fost depus în sesiunea 15 iunie-15 iulie 2009. Din cele 1776 de proiecte depuse de tot atâtea localități au fost declarate câștigătoare doar 295 de proiecte în baza punctajului obținut. Proiectul depus de primăria Cîrligele a obținut 66 de puncte, respectiv locul 46 la nivel național.
„Acesta este singurul proiect declarat câștigător din Vrancea la această sesiune, deși au fost depuse 33 de proiecte de tot atâtea localități. Åži este al doilea proiect declarat câștigător din Vrancea, după cel câștigat de Primăria Gologanu, în anul 2008”, a precizat primarul Åžtefan Moscu.

13 kilometri de drumuri comunale, asfaltați

Cea mai mare sumă, respectiv peste 2,1 milioane de euro va fi folosită pentru reabi-litarea și asfaltarea celor 13 kilometri de drum comunal. Construirea și dotarea Grădiniței de la Bonțești va costa 300 de mii de euro, dotarea Căminului Cultural „Mihail Sâmbotin” va costa 50 de mii de euro, iar pentru realizarea proiectului After School va fi alocată suma de 30 de mii de euro.
Proiectul a fost depus de edilul șef al comunei pe Măsura 322 „Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătățirea serviciilor de bază pentru economia și populația rurală și punerea în va-loare a moștenirii rurale”, Axa III – „Calitatea vieții în zonele rurale și diversificarea economiei rurale”. Principalele obiective sunt: îmbunătățirea infrastructurii fizice de bază în spațiul rural; îmbunătățirea accesului la servicii de bază pentru populația rurală; creș-terea numărului de sate renovate; creșterea numărului de obiective de patrimoniu din spațiul rural.

Proiectele europene, soluția pentru dezvoltarea comunelor

Accesarea proiectelor cu finanțare europeană reprezintă singura modalitate de dezvoltare a localităților din mediul rural, care, în marea lor majoritate, nu beneficiază de fonduri pentru moder-nizarea infrastructurii locale. Primarul Åžtefan Moscu a dat ca exemplu comuna sa, care înregistrează venituri de doar 450 mii lei anual. Comparativ, acest ultim proiect câștigat de primărie pentru comună este de 25 de ori mai mare decât bugetul localității Cîrligele.
„Singura soluție de dezvoltare a comunităților din mediul rural, care, în marea lor majoritate, nu beneficiază de fonduri pentru moder-nizarea infrastructurilor locale, este să acceseze fondurile nerambursabile de la Uniunea Europeană”, a explicat primarul din Cîrligele, Åžtefan Moscu.
De la preluarea mandatului de primar al comunei Cîrligele, Åžtefan Moscu a arătat că „omul sfințește locul”.
Edilul social democrat a reușit să rezolve o parte din cele mai stringente probleme ale locuitorilor comunei, respectiv alimentarea cu apă a celor patru sate ale comunei, construirea unui parc în fiecare sat, dotarea tuturor bisericilor din comună cu centrală termică, construirea de poduri și podețe, dalarea șan-țurilor, construirea unui dispensar medical în satul Dălhăuți, construirea de gabioane pe pârâul Dălhăuți și se află în curs de executare reabilitarea școlilor din Bonțești și Dălhăuți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?